Conform Financial Times, Apple a semnat contracte pentru distribuția iPhone în Europa. Primul val de țări este format din Germania, Franța și Marea Britanie, unde operatorii sunt respectiv T-Mobile, Orange și O2, cu lansarea prevăzută în toamnă.

Premieră istorică pentru operatorii europeni, un procent din veniturile obținute din convorbirile și transferurile de date efectuate pe iPhone vor intra direct în buzunarul Apple. Operatorii plătesc astfel de două ori lui Apple: un cost fix reprezentat de telefonul în sine și un cost variabil ca tranșă din factura clienților lor. Zvonurile dau procentul de 10% ca fiind valoarea pe care un posesor de iPhone din Europa o va plăti lui Apple la fiecare convorbire efectuată sau transfer de date. Va fi interesant să vedem cum se va repercuta această politică de costuri pe o piață în care marjele sunt decente dar nu formidabile și pe care companiile se bat în a oferi abonamente ieftine pentru a atrage și ultimele segmente încă nedotate cu telefoane mobile.

UPDATE: EvZ a înțeles că este vorba de 10% din profituri (ei citează FT Deutschland), deși Financial Times online ediția engleză spune clar “10 per cent of revenues“. Amețitor, ziceți ? Stați să vedeți prețurile și ca ultimă completare, iPhone+Ro=love deabia în 2008 …

UPDATE: iPhone a fost “eliberat” la data de 24.08 : vezi site-ul iphonesimfree.com, un grup de hackeri care susțin că pot debloca iPhone-uri.

O excelentă analiză a anunțului de lansare a serviciului se găsește pe NewTeeVee. Costul de 20 USD CPM (cam 15-16 EUR CPM) este justificat prin statisticile făcute în perioada beta (care durează de prin mai) și care arată că “reclamele video sunt de 5 până la 10 ori mai eficiente decât cele traditionale“. Aceasta datorită faptului că 75% din cei care au dat click au mers până la punctul final. Nu se detaliază exact care ar fi fost acest “punct final” și nici nu se speculează cam care vor fi ratele de click/finalizare odată ce efectul de noutate va fi dispărut …

Reclamele vor apare după ce puțin 15 secunde de video și vor rămâne maxim 10 secunde, acoperind 20% din ecran cu o transparență de 80%, după care se vor transforma într-o mică iconiță. Conținutul video susceptibil să găzduiască reclame este ales cu grijă: partenerii mari ai YouTube și o serie de utilizatori “profesioniști” care vor primi o “felie din plăcintă“.

Mișcarea semnalează și bune și rele pentru ceilalți jucători din industrie. Pe de o parte, Google indică faptul că zona reclamelor în video online este suficient de lucrativă, pe de altă parte competiția cu YouTube va fi la fel de feroce pe cât este cea cu AdWords/AdSense. Tot pe domeniul video online dar feriși de tăvălugul YouTube sunt deocamdată cei de pe nișa de video downloadabil (Joost, Miro, Vuze, LiberTV etc.) care însă au de impus modelul alternativ de video cu plată, la care Google tocmai a renunțat.

Paradoxul este însă că toate aceste business-uri (din motive justificate, nu neg asta) mizează în special pe video de rezoluție modestă, puternic compresat, cu artefacte, care arată bine cel mult pe ecranul unui mobil sau într-o ferestruică pe laptop. Este un pic paradoxal într-o epocă în care CRT-urile mor și din ce în ce mai mulți îți cumpără televizoare cu LCD sau plasmă de diagonală mare, iar analiștii din industrie ne spun foarte convinși că viitorul distribuției video se află online. Pentru cei care caută conținut video variat dar în normă HD (High Definition) singura sursă solidă sunt în continuare – și din păcate – torenții. Aparent, pirateria este cu un pas înaintea tuturor modelelor de business de pe Internet…

UPDATE: am uitat să menționez pe piața românească NoPrimeTime oferit de Treeworks care în ciuda aparențelor este o firma cât se poate de neaoșă (vezi blogul unuia dintre cei 3 fondatori) și care se adreseaza clienților cu conținut video propriu pe care îl distribuie exclusiv (site-uri de televiziuni, etc.). Nefiind o firmă de advertising, contractele trebuie să și le asiguri singur ca și client, iar NPT facturează un soi de taxă de funcționare la mia de afișări. Este un model de business pe care ei il numesc “white label ad server“. Partea funny este că au un plugin de WordPress cu care poți pune reclame … pe clipurile YouTube. Tabloul nu ar fi complet fără a preciza că reclamele “statice” (text/imagine) pe secvenăe video nu sunt tocmai noi, mai mulți furnizori activează pe această zonă dintre care mai notabil Adbrite InVideo.

Inginerii Skype au dat de urma fenomenului care le-a paralizat rețeaua săptămâna trecută. Este vorba pur și simplu de un reboot masiv a milioane de PC-uri [pe care rulează Skype] în urma aplicării automate a patch-urilor cu Windows Update. Într-adevăr, atât Windows XP SP2 cât și Vista încurajează setarea automată a Windows Update la o oră de noapte, cu reboot imediat dacă printre corecăii se găsește vreuna care solicită redemararea sistemului.

Urmarea este o poveste fascinantă care demonstrează ce tip de fragilităși interesante apar pe sistemele distribuite foarte mari. Skype fiind în general setat să demareze odată cu computerul și să se conecteze imediat, reboot-ul nocturn a generat un număr masiv de tentative de conectare, pe fondul unei rețele slăbite cu milioane de PC-uri care deodată au încetat să mai colaboreze la transferurile P2P. Rezultatul a fost un cerc vicios care a șinut în ?ah milioane de utilizatori aproape 2 zile.

Skype nu acuză Microsoft de problemele apărute, așa cum s-a comentat tendențios pe unele bloguri. Mai mult, cei de la Skype recunosc că blocajul a fost posibil datorită unei probleme cu algoritmul de realocare a resurselor în caz de “slăbire” a rețelei. Finalul marketing-blah al postului lor este totuși neconvingator; brandul iese destul de “ofilit” din această întâmplare și cred că povestea ar trebui să le dea nițel de gândit furnizorilor de video prin P2P de genul Joost, Miro și compania. Aceștia încă nu au început bine aventura dar n-ar strica să se gândească încă de pe acum la un reboot sincron a milioane de PC-uri din rețea grație Windows Update.

Materialul de față este totodată și o povestioară interesantă despre riscurile monoculturii în IT. Dar, despre aceasta cu altă ocazie…

N-am mai platit o convorbire telefonică internațională de câțiva ani buni, pentru simplul motiv că am descoperit Skype la puțin timp după lansarea produsului. Lucrând în IT, mi-a fost ușor să mă asigur că toți partenerii de discuție au Skype instalat pe laptop; am “convertit” destui clienți și colegi la Skype și astfel am redus dramatic nota telefonică, în condițiile în care dedic din ce în ce mai mult timp discuțiilor și analizelor cu clienți sau furnizori.

Iată că de ieri după amiază singurul punct nevralgic al Skype a cedat, anume serverele care te autentifică pentru te conecta la rețea. Principiul de funcționare fiind al unei rețele distribuite (P2P) odată intrat lucrurile merg ok. Cuplat însă cu o cădere de curent de mai mult de două ore (mulțumesc pe această cale lucrătorilor grijulii de pe Calea Moșilor și “promptitudinii” Electrica) m-am trezit cu mijlocul principal de comunicare “tăiat”. Ocazie cu care mi-am dat seama ca nici măcar nu știu pe unde am pus numărul de telefon al unor oameni cu care evident că am avut nevoie să comunic urgent ! Noroc că la telefon oamenii sunt ceva mai puțin vorbăreți decât pe Skype, altfel aș fi avut probabil nevoie să vând un organ intern pentru a acoperi nota de plată (pe care aș fi decontat-o ulterior, dar ce te faci cu organul intern ?).

Acum dimineață am reușit să mă conectez, dar în loc de sumedenia de contacte vizibile în mod normal văd o singură persoană pe care pot să o sun. Este ori o urmare a incidentului și oamenii încă nu s-au conectat ori Skype încă nu a rezolvat total problema (cred că ar fi anunțat …). O să îmi spuneți că nu e mare scofală din moment ce produsul este gratuit – este valabil în cazul meu, dar știu persoane abonate la SkypeOut (pentru a suna rețelele fixe sau mobile din Skype) care au aceeași problemă. După ce Skype va reveni back on track, mă aștept să reacționeze cumva măcar pentru a-și proteja imaginea.

În timp ce scriam acest articol, conexiunea la Skype a fost din nou întreruptă și programul încearcă în van să se autentifice …

Notă pentru subsemnatul: cărțile de vizită sunt importante și utile, de cumpărat un clasor, de strâns tona de cărți de vizită de pe birou, portofel, diverse agende, din sertare. Uf.

UPDATE: aproape 48 de ore a durat povestea, vezi și explicația în următorul articol.

Google îți anunță sec clienții care au cumpărat materiale de pe Google Video că serviciul îți încetează funcționarea pe data de 15 august, aflăm de pe NewTeeVee. Ca și compensație sunt oferite diferite sume proporționale cu numărul de cumpărături efectuate de către client, sume care pot fi cheltuite în termen de 60 de zile pentru cumpărături efectuate prin Google Checkout, serviciul de plăți online al firmei.

Mișcarea era firească pentru una dintre inițiativele Google care nu a fost niciodată teribil de populară și care de multă vreme a mers mai mult în virtutea inerăiei. Ar fi însă stupid ca Google să se retragă de pe o piață devenită din motive mai mult sau mai puțin raționale, una dintre cele mai tentante de pe Internet (începând cu modele clasice precum iTunes și ajungând la noii jucători Joost, Vuze sau “aproape-mioriticii” LiberTV care speră și ei la o felie cât mai suculentă). Ar fi două posibilități, una plauzibilă dar complet lipsită de îndrăzneală și una mai puțin plauzibilă dar mai mult pe stilul Google. Prima variantă ar fi ca distribuția de video să rămână exclusiv pe online cu conținut gratuit și inserții de publicitate, prin YouTube (chiar cu un eventual format de definiție mai mare pentru utilizatorii cu broadband). Teoria mai “sexy” dar puțin probabilă este că Google pregătește un competitor solid la iTunes care să închirieze/vândă filme, seriale și de ce nu chiar muzică. Fără protecții/DRM pentru că – nu-i așa – “we do no evil“.

Dupa Answers și Video cu plată, mai este vreun alt serviciu Google care urmează să muște asfaltul ? Nu vă grăbiși să arătați cu degetul spre Orkut, site-ul de social networking al Google care, după un oarece declin, pare că și-a reluat creșterea datorită popularității masive de care se bucură în America de Sud și în India. La ora actuală, temă de gândire pentru apologeții celui mai hyped site din lume, Orkut este încă peste Facebook ca trafic, conform Alexa:

Ne-am lamurit că nu este cazul să-i cântăm prohodul lui Orkut, în condițiile în care acest site funcționează încă pe bază de invitașie și nu a deschis API-uri externe ca să se umple de pluginuri și felurite widgeturi aducătoare de trafic. Este însă plauzibil că dacă nu se fac schimbări majore pe Orkut, lupii tineri îl vor devora cu fulgi cu tot … și-atunci poate îți vor justifica tarifele obraznice care astăzi par umflate cu pompa.

UPDATE: Google recunosc că au greșit în maniera în care au închis serviciul Video.

Într-o “sclipire de geniu”, domnul Thomas Martel, în vârstă de 28 de ani, locuitor al statului american Colorado, a decis să-și opereze degetele mari de la mâini pentru a putea lucra mai confortabil pe Apple iPhone. Thomas este un tip înalt și solid, cu mâini și degete mari care a fost neplăcut surprins de inabilitatea lui de a folosi telefonul proiectat de Apple. “Am avut probleme încă de la vechile mele Treo și Blackberry pentru a atinge aceste butoane ridicol de mici. Iar stylusurile din plastic sunt prea mici pentru mine, le pierd sistematic.” susține Martel.

Procedura chirurgicală, relativ nouă, constă în efectuarea unei incizii în deget, urmată de “bărbierirea” osului și de alterarea controlată a mușchilor și a pielii astfel încât degetul să aibă un aspect natural, chiar dacă “la scară mai mică” și cu un aspect mai efeminat decât restul degetelor mâinii. șocantă este declarația chirurgului care a efectuat operașia (doctor Robert Fox Sparks), care susține că a făcut-o pentru “ameliorarea eficienței în muncă a pacientului“. Probabil într-o lume în care navigatul pe Internet de pe telefon și SMS-urile se numesc “muncă”, acest lucru ar fi valabil, dar mi-e teamă că în condițiile actuale singura justificare reală este suma mare, dar nedezvăluită, plătită de Thomas pentru a-și ciunti degetele mari de la mâini.

După eveniment, Thomas nu mai are probleme cu mânuirea iPhone-ului, dar a întâmpinat “dificultăți neprevăzute” la deschiderea borcanelor cu sos pentru spaghete. Eu aș fi ales spaghetele … și cred că ucrainianul Leonid, cel mai înalt om din lume, va face aceeași alegere (imagine de pe EnglishRussia) :

[Sursa: ZDNet Blogs]

E destul de trist să fii în birou la “8 fără”, pe un etaj semi-pustiu, așteptând să se “lege” niște lucruri de care depind cifra de afaceri pe o zi a unei întregi firme, noroc cu YouTube unde am dat de un clip amuzant, ilustrare grafică în stil manga a melodiei “Code Monkey”:

Ce putem deduce din clip ? Eroul principal este un “costumist IT” (vezi articolul clarificator despre cele 2 tipuri de oameni din IT) dar cu apucături de geek. Domnul din clip consumă chipsuri și băuturi acidulate, încurajează relațiile nepotrivite cu tinere domnişoare blonde la locul de muncă și se visează rock-star. Bad, bad, bad code monkey !

Fritos și Mountain Dew: dar ficatul ce are de comentat ? Ca să citez vorba de duh a lui Danny Glover în “Arma mortală”: “I’m too old for this sh*“.

ValleyWag publică o copie după ratecardul Facebook. Sponsorizarea unui grup, adică un banner 120×600 pixeli cu link plus grafică adaptată de către client pe paginile grupului, costă 100.000 $/lună, durata minimă a contractului fiind 3 luni.

Într-un post anterior pe ValleyWag, este divulgată și o formulă de banner pe pagina principală cu un preț de 10 USD CPM, valabil în februarie, posibil mărit între timp.

Premiul redacăiei la întrebarea: “câte microsecunde sunt necesare pentru a cheltui 100 EUR cu CPM în publicitate pe Facebook” ? și: “este posibil ca să-și recuperezi vreodată costul unei campanii de publicitate pe Facebook ?“.

Aud publicitarii în fundal: da, tati, dar awareness-ul ? Adică: ăuernăsul ? Chestia pe care orice om “umblat” de marketing spune clientului că a câștigat-o după o campanie online care nu i-a adus nimic … “știu că nu au venit decât 3 vizitatori [care probabil au dat click din grețeală], dar ia uite ce ăuernăs până la cer și-a crescut“.

Invidios, ziceți ? Probabil. Dar, realist.

Dacă ar fi fost publicat la secțiunea Bancuri sau Miștocăreală, nu aș fi zis nimic. Figurând la rubrica “Management”, articolul La cine sa te astepti cand implementezi IT din publicația online Wall-Street ilustrează cât se poate de bine starea de fapt zugrăvită într-un articol mai vechi de-al meu “Oamenii de business” vs “oamenii de IT” (partea I, și iată un imbold suplimentar ca să scriu și partea a II-a). Printre una-două afirmații corecte dar banale, autorul (neprecizat) împănează articolul cu o serie de afirmații cli?eistice, discriminatorii și uneori de-a dreptul debile.

Pentru că, vedeți voi, oamenii din IT sunt de doua tipuri: “geeks” și “costume”. Conform articolului – citiți și vă minunați : Profesionistul IT tipic vine la munca in jeansi si un tricou, cu o atitudine flegmatica asupra vietii si un iPod plin cu muzica. Va asculta viziunea businessului asupra proceselor de transpus prin tehnologie, va parea ca intelege problema si apoi va programa ceva complet diferit de ce ar fi trebuit sa iasa. Ei sunt de obicei atat de scufundati in propria viziune asupra programarii si asupra proceselor, incat ignora complet realitatea si sunt foarte mandri ca pot sa proiecteze niste procese minunate – doar ca sunt aplicabile unui alt proiect, posibil din alta galaxie. Un specialist IT seamana, in viziunea celor din business, cu un rocker, punker sau orice alta categorie profesionala cu preocupari indoielnice. Ei se trezesc tarziu si stau tarziu noaptea pentru a experimenta solutii “elegante”, nu au ore fixe pentru mese (bineinteles ca mananca doar “junk”) si refuza sa participe la pranzuri de business (probabil ca nu ar fi lasati sa intre in restaurant in primul rand…). Prefera sa socializeze cu un anturaj format tot din “geeks” si vorbesc in dialecte pe care oamenii de business nu o sa le inteleaga niciodata. Aceștia ar fi cei din categoria “geeks”. Genul de oameni care nu sunt lăsați să intre în restaurant.

Urmează apoi “costumele”, unde intriga se complică: ei dau impresia ca se vor ocupa de toate aspectele implementarii. Da, îmi imaginez șeful de proiect IBM care asigură clientul cu un aer impasibil: “Nici o problemă, am să mă ocup singurel de scrierea unui milion de linii de cod și de testare”. Citez : Pe “costume” te poti baza; pentru a-si consolida buna impresie sunt imbracati la costum chiar si pe caldura cea mai mare. Este un super criteriu pentru a detecta oamenii de încredere în IT.

și mai hilare sunt “sfaturile” date pentru a asigura o bună comunicare IT-știi. Pe geeks nu e bine să îi critici privitor la felul în care arată. Pe “costumiști” nu este bine să-i ironizezi in privinta infatisarii, a vocabularului sau a metodelor de analiza si de management pe care le folosesc. Dar, oameni buni, acestea sunt sfaturi universal valabile. Nu cred că există vreun domeniu în care profesioniștii să se lase ironizați și criticați.

Alt sfat tare privitor la geeks este că trebuie sa le ceri parerea experta atunci cand proiectezi un nou proces de business sau cand achizitionezi produse hardware sau software IT. Ummm … stai nițel … nu acesta este jobul oamenilor din IT ? Cine e plătit să facă – printre altele – validare tehnică ? Mai mult se pare că nu este bine sa le spui cum sa isi faca treaba. Adineauri am “stabilit” că nici măcar nu le putem pricepe vocabularul, de ce în numele lui Dumnezeu un neprofesionist ar dori să-i spună unui programator cum să programeze ??

Aparent, dacă vrei să nu te înțelegi bine cu geeks trebuie să le spui ca esti interesat de rezultate si nu de proces. Este evident o aberatie totală, tocmai asta trebuie să repeși periodic IT-ului în ședințe. Nu faci mișto de ținuta lor vestimentară sau de felul lor de a vorbi, nu-i înveți să deseneze diagrame UML sau prototipuri de site web, dar le spui ce rezultate ai acum și ce rezultate aștepți după implementare.

Am putea discuta îndelung despre acest articol, dar nu am timpul necesar în acest moment. Văd însă în jurul meu, pe la clienți și prin firmele unor amici, foarte multă frustrare apropos de subiectul IT. Frustrarea este generată nu de oamenii care lucrează în domeniu, ci de fapt de piața muncii în IT în acest moment, care este teribil de dezechilibrată. Deși percepția mea (subiectiv?) este că lucrurile stau ceva mai bine decât în 2006, în continuare este foarte dificil să găsești candidați buni pe piață. Situația afectează evident și firmele de outsourcing/dezvoltare software și implicit respectarea termenelor și a standardelor de calitate la proiectele livrate de aceștia. Există soluții la acest gen de probleme, dar clișeele și sfaturile anapoda nu fac parte dintre rezolvări.