Semnaleaza TechCrunch.fr și Nouvel Observateur care ne spun că lipsa anunțului oficial de la Apple Expo 2007 din Paris nu este o abilă manevră de marketing, ci rezultatul unor neînțelegeri majore între fabricantul american și operatorul de telefonie francez.

Scurtă recapitulare. Apple vor să “reinventeze” modul în care se comercializează telefoanele mobile. Până acum, formula era relativ simplă, un mobil are un preț “integral” fără abonament și un preț redus cu abonament. Astfel, operatorii de telefonie mobilă subsidiază prețul aparatelor, recuperând ulterior investiția din profiturile abonamentelor. În general, modelele pot fi distribuite de toți operatorii și de toate magazinele de profil existând o mișcare concurențială solidă care trage prețurile în jos, acestea variind puternic chiar în intervale scurte de doar câteva luni. Ei bine, nu. Think different …

Apple comercializează mobilul prin câte un operator anume care are monopol pe iPhone în câte o țară sau grup de țări. Acesta decide în ce magazine, și numai în acestea, se poate comercializa iPhone-ul. Pre?ul iPhone-ului este unic pe țara respectivă, dictat de Apple, și nu conține subsidii ci este prețul integral. Valabilitatea lui este “cât vrea mușchiul lui Apple”. Asta explică marjele babane și modul în care Jobs a castrat 200$ din prețul original al iPhone-ului fără să-i tresară nici măcar o sprânceană, un metatarsian, ceva.

Lucrurile sunt și mai întortocheate. Operatorii oferă iPhone numai cu un abonament pe 2 ani, dar nu la alegere, este îndeobște o formulă scumpă de abonament care include și trafic de date. Această strategie este coordonată tot cu Apple, care “taxează” veniturile obținute pe aceste abonamente. În general procentajele sunt secrete dar zvonurile merg de la un “modest” 10% cu Orange până la un absurd 40% care se zvonește c-ar fi fost obăinut de la operatorul britanic O2.

În acest fel iPhone devine găina cu ouă de aur, care va alimenta continuu trezoreria lui Apple. De fapt, cugetând un pic, găinile sunt de fapt clienții care 1) plătim gadgetul la prețul full și 2) contribuim lunar la profitul a 2 companii, nu doar una ca până acum. Nu, nu este un business iscusit, ci o demonstrație clară de lăcomie.

Pericolul cel mare este că dacă manevra se dovedește a fi aducătoare de profit pe termen lung, alte companii vor merge pe drumul deja bătătorit de Apple, probabil cu modelele de high end. Aceasta înseamnă că telefoanele noi și bine dotate vor fi mai scumpe și se vor vinde doar cu abonamente, și anume abonamente scumpe. Este unul dintre motivele pentru care cred că iPhone este un produs blestemat care ar face bine să moară cât mai repede. Evident, asta nu o să se întâmple pentru că în același timp, cu toate defectele lui, este un telefon foarte reușit cu interfață revoluționară. Que faire ?

Of, of, domnule Jobs …

UPDATE: aflu tot de pe TechCrunch, din comentarii. Legislația franceză regularizează “vânzarea legată” specificând că dacă vinzi două produse la pachet, acestea ar trebui vândute și separat. Achiziția la pachet ar trebui să faca obiectul unei reduceri, dar cum la iPhone nu există subvenții … Mai mult, legislatorii francezi au în curs o lege care propune diminuarea perioadei maxime de blocare a unui abonament la un operator de telefonie mobilă de la 2 la un an. În atari condiții, zvonul este că Apple a urcat procentajul de venituri de la 10% la 30% [din toate tipurile de comunicații sau numai pe transferul de date, înca nu-mi este clar], ceea ce normal că i-a burzuluit imediat pe francezi. Va urma, Franța este o piață prea mare ca să-și permită să o rateze.

Dracu’ m-a pus să caut “iPhone Franta” pe Google. De fapt nu dracu’ ci faptul ca saptamana viitoare vine un amic de acolo si vroiam să-l rog o chestie. Sau nu, că suntem deabia în septembrie. Dar, subiectul e altul, sau mai bine zis altele. O știre de mare angajament pe go4it, o publicație a trustului MPI (by the way, gata ați omorât gizmodo.ro ?) anunță că “Deși au existat zvonuri care d?deau ca sigură o înțelegere între Orange și Apple pentru distribuirea iPhone în Franța, în cele din urmă compania americană a optat pentru France Telecom. [...] Nu se știu deocamdată detalii ale contractului, este clar însă că Steve Jobs, boss-ul Apple, nu a fost mulțumit de oferta Orange“.

Adică, mă-nțelegeți, Steve nu a fost mulțumit de oferta Orange, deci s-a dus la FT, care deține Orange, care este divizia de wireless a lui FT (în Franța și în multe alte țări europene). Doh … Funny este că în rezultatele Google apare și un articol de pe site-ul ZonaGSM [nu vreau să pun link], unde un anume “Alex” copiază mot-a-mot articolul din go4it.

Cu titlu anecdotic, stiați că France Telecom a cumpărat în 2000 Orange (UK la vremea respectivă) contra 40 de miliarde $ de la … Vodafone ? Mă rog de fapt povestea e mai complicată, cu un an înainte Vodafone cumpărase firma Mannesman care deținea acțiunile Orange de ceva vreme, drept care comunitatea europeană a fluierat fault și i-a obligat să vândă.

Tot acest an, inginerii de la Google au fost ocupați ca niște furnicuțe lansând o serie de API*-uri destul de puțin băgate în seamă de analiștii din domeniu. Este vorba de API-uri pentru controlul a multe din aplicațiile Google, incluzand Calendar, YouTube, Spreadsheets, Base, Blogger, Notebook, Picasa. La ora actuală, toate aceste aplicații pot fi automatizate fie de pe diferite site-uri “non-Google”, server-side sau ca mashup inclus direct în paginile acestor site-uri, fie din softuri de sine stătătoare. A devenit chiar banal să creezi un eveniment nou în Google Calendar, să trimiși o însemnare pe Blogger sau să scrii un soft care “lipește” fotografiile făcute cu mobilul direct într-un album Picasa.

Pentru Google acest gen de dezvoltări sunt firești ca motivație: API-urile încurajează utilizarea produselor lor, le crește traficul și implicit cota de piață în publicitatea online, care ramâne totuși core business-ul lor până una-alta. și totuși, pe undeva trebuia să fie vorba de o strategie ceva mai evoluată decât simplul “să lansăm API-uri ca să colectăm trafic”. Ei bine, am citit ieri pe TechCrunch un articol care este foarte clarificator. Zic eu.

Google pregătește lansarea, pe data de 9 noiembrie, a unui set de API-uri care să permită interacțiunea cu ceea ce ei numesc social graph data (SGD). Pe scurt, este un standard conceput pentru a conecta între ele site-uri de interacțiune socială de genul Bebo, Myspace, Facebook – dar și orice alt gen de site-uri care oferă partajare de date între utilizatori. Adoptarea în masă a unui astfel de standard joacă rolul unei interconectări ieftine între operatorii de telefonie mobilă, când nu și-ar mai păsa pe ce rețea au abonament prietenii tăi, familia, colegii, și ai alege furnizorul doar după criterii reale de calitate și răspuns la nevoile tale de consumator.

Dacă este o companie care să fie capabilă să lanseze o asemenea inițiativă, acesta este fără doar și poate Google. Evident, primul care va fi branșat la SGD este site-ul “de profil” al lui Google: Orkut. Rămâne de vazut câte dintre marile site-uri din domeniu se vor integra pe platforma oferită de Google, sau mai bine zis câți îți vor permite să nu se integreze în următorul an. Odată această etapă parcursă cu bine, se vor putea căuta, recunoaște, integra cu ușurință profile de utilizator indiferent pe câte site-uri diferite ai cont. Google oferă astfel liantul necesar pentru a transforma o colecție eterogenă de site-uri web într-un soi de sistem de operare online destul de pestriț, în care aceste site-uri joacă rolul aplicațiilor și cărora le va fi relativ ușor să comunice între ele și să se piloteze una pe alta, sau cel puțin să piloteze unul dintre multele servicii Google…

Arrington vede în toată povestea un război al Google contra Facebook. Nu sunt de acord. Jocul este mult prea complicat pentru Facebook, care rămâne un site de interacțiune socială cu posibilitate de a face tot soiul de widgeturi ridicole. Diferența este între a face aplicații pe Facebook și a face aplicații cu Google și restul lumii. Este enorm, pa pa Facebook ramâi cu JavaScript-urile tale cu mp3-uri, poze aleatoare de pe Flickr și cimilituri Sudoku. Păcat că s-au refuzat oferte de peste un miliard de dolari, să vedem evaluările într-un an, doi …

Evident, lumea nu se va schimba peste noapte odată cu data de 9 noiembrie. Va fi nevoie poate de ani de zile până când la crearea unui cont pe un site nou veti fi întâmpinat cu mesajul “Am identificat printre utilizatori 17 dintre prietenii dumneavoastră” sau la partajarea unui document cu un partener de afaceri veși fi întrebat “Destinatarul are conturi existente pe Google Docs și pe Zoho, unde preferați să trimiteși documentul ?“. În mod clar va fi nevoie, în paralel cu inițiativa Google, de acceptarea pe scară largă a unui sistem de management al identitășii electronice, poziție modest ocupată acum de către OpenID.

Important este că a avut cineva îndrăzneala de a face primul pas.

Apropos de viteza de reacție: conceptul de SGD îi aparține lui Brad Fitzpatrick, fost arhitect la SixApart, din august angajat al Google.

*API = Application Programming Interface, o metodă de a interacționa cu un produs software automat, programatic, fără a necesita intervenția umană a utilizatorului.

Marăi 25.09 este ultima zi de înscrieri la întâlnirea Wurbe 2.0 [vürb ?] care se va desfășura la Adobe Romania, lângă Plaza Romania, luni 01.10.2008 cu începere de la ora 17:00. De această dată vor fi prezentări “pe bune” și mult mai mulți participanți (ieri erau deja 39 de înscriși, aproape de jumătate din capacitatea maxima a sălii). Din lista de prezentări mi-am bifat deocamdată RFSDS-ul lui Aurelian Oancea și optimizarea SEO Flash a lui Dragoș Ioniță. Mai aștept și [de fapt sper pentru că încă nu s-a înscris] o prezentare de Groovy cât mai real-life făcută chiar de unul dintre committers, Alex Popescu, unul dintre fondatorii InfoQ [pe care am impresia că-l știu dintr-una din viețile mele anterioare când am fost dezvoltator Java].

A început anul școlar și în București încă se lucrează:

În partea dreaptă este un trotuar îngust și zidul unei clădiri de birouri. Muncitorii sunt undeva la o cinzeacă. N-aș vrea să fiu în locul șoferului…

Domnii Ridderstrale și Nordstrom cred cu tărie în ideile pe care le descriu în “Funky business”. Ca dovadă, ei le aplică fără ezitare în modul de prezentare al cărții. Culori tari, titlu ciudat (“funky” în raoinul de cărți de management/leadership ?) și capetele rase ale autorilor ciocnindu-se (răcnind !) pe copertă. Când mi s-a spus că o să fie ușor de găsit în rafturi, nu mi-am imaginat că o să-mi sară în ochi la nici 20 de secunde după ce am intrat într-unul din marile magazine de profil bucureștene.

Nu că ar avea foarte mare legătură cu muzica funk, dar bănuiesc că le trebuia un cuvânt care să intrige, să atragă, să susțină brandul. Pentru că domnii de pe copertă sunt deja purtători ai unui brand de experți în economia “funky” mulțumită căruia vând cărți, susțin conferințe și în general duc o viață confortabilă. Ceea ce face din ei primii beneficiari ai strategiilor descrise în “Funky Business”.

“Este o carte din familia ajută-te singur”, spune unul dintre autori în prefață. Mai degrabă o carte din familia “treziți-vă”, aș spune eu. Treziți din reveria lor firmele românești în [deocamdată] expansiune a căror preocupare majoră este să “implementeze” clișeele corporatiste occidentale. Treziți firmele mici care au impresia ca unica deosebire între ele și liderii de piață – și deci singurul lucru care trebuie făcut – este badge-ul de la intrare, cravata obligatorie de luni până joi [vineri e zi casual] și bonurile de masă. Sigur, mă refer la o parte dintre firmele din IT cu care am venit direct sau indirect în contact dar bănuiesc că trendul este similar și în celelalte domenii. Creștem imitându-i pe cei mari, sau cel puțin așa vrem să credem. Așa sperăm, dar …

… speranțele de acest gen sunt false, pentru ca astăzi singura metodă de a crește este să fii “funky” spun Jonas și Kjell. Aplatizează ierarhia, fluidizeaz-o, organizează după proiecte nu după funcții, minimizează numărul de nivele pe care o idee trebuie să o parcurgă până la realizare. Întoarce fața la client dar fii pregătit să afli că uneori clientul habar nu are ce vrea cu adevărat de la tine. Monopolurile generaliste mor, traiască monopolurile de nișă: pregătește-te să ai azi 70% dintr-o nișă, pentru a o pierde mâine cand vei înhăța 90% din alt segment pe care brusc – poimâine – vei avea 10 concurenți ieșiși “din neant”. Emoțiile umane trebuie incluse în strategie dacă vrei să mai ai o șansă, managementul de tip Excel a murit și trebuie înlocuit cu “umanagement”. Lucrezi mai întâi cu oameni și deabia după aceea cu cifre…

Desigur, nici una dintre idei nu este fundamental nouă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cartea a apărut în 2003 deci traducerea ei în românește în 2007 este un pic tardivă. Dar, pentru a schimba anumite prejudecăți nu-i niciodată prea târziu. Abordarea proaspătă este modul în care colecția de idei/tendințe este îmbinată în ceea ce autorii descriu ca fiind compania “Funky Inc.”. Ce-i drept, suedezii nu au luxul lui Toffler de a scrie o carte care va fi valabilă vreme de decenii. Astăzi lucrurile se mișcă mult mai repede, poți să scrii despre un concept absolut inovator și până să apuce cartea să iasă de sub tipar [alt]cineva a pus deja conceptul în practică și a creat o piață – dar, hei, așa merg lucrurile în lumea “funky”.

Cine caută un ghid pas cu pas de management al afacerii se va înșela amarnic. “Funky business” este mai degrabă o colecție de idei, de trenduri, de constatări esențiale din lumea afacerilor de astăzi. Un zeitgeist, dacă vreți. Stilul lor este derutant la început: propoziții scurte, mitraliate, o rafală de idei una după alta. Dacă aveți curiozitatea de a arunca o privire peste surse – lăsați-o baltă, sunt 14 pagini de referințe din cele mai variate domenii, una pe rând, cateva sute în total. Nu e treabă deloc simplă să scrii o astfel de carte. Pe de altă parte, cititul este simplu și confortabil odată ce te-ai obișnuit cu ritmul foarte alert al propozițiilor. Chiar dacă la început pare puțin aridă (în special pentru un IT-ist pentru care trivia din domeniu este fumată de prin 2003, perioada când cartea a fost scrisă) “Funky Business” devine din ce în ce mai interesantă pe măsură ce înaintezi prin capitole. Da, se poate citi nonstop, back to back, rezervați-vă timp cât pentru aproape 300 de pagini și efectul final va fi similar cu al unui shot de tequila. Doar că în vreme ce tequila face detaliile să apară ușor încețoșate, “Funky Business” are efectul invers de a face lucrurile mai clare.

Singurul lucru pe care îl pot “reproșa” autorilor este că sunt suedezi deci obișnuiți cu un mediu de afaceri onest și transparent. Noțiuni precum “șpagă”, “favoritism”, “recompensarea incompetenței” nu apar în carte dar în România uneori te izbești de ele și faci cucuie. Cucuie vineții care ar fi dat destul de prost pe capetele impecabil rase ale celor doi profesori la școala de Economie din Stockholm.

Hilar. Conan O’Brien, gazda unei emisiuni sponsorizate [printre alții] de Intel, face un scurt segment la sediul lor din Santa Clara. Mă întreb ce firmă/filială românească de IT sau comunicații ar permite unui star de televiziune local să facă poantele lui Conan “pe sticlă”, la o oră de maxima audiența. Sau, despre tăria de a nu te lua [prea] în serios.

Clipul de pe YouTube a fost șters, vezi pe Clipstr.

Încă un software “migrează” de pe desktopuri spre net, aflăm de pe blogul lui John Nack, care este Senior Product Manager la Adobe. Photoshop Express este un RIA (Rich Internet Application) actualmente în dezvoltare la Adobe care urmează să aducă online și gratuit o parte din funcționalitățile Photoshopului. Evident, Express nu îți propune să canibalizeze CS3 sau Elements, ci se va poziționa ca un produs nou în această gamă. Din captura de ecran și din ceea ce spune John, deduc că interfața va fi mult diferită față de ceea ce știm din versiunea desktop. Cred că Express va fi un teren fertil pentru Adobe ca să facă mici experimente și să “grefeze” rezultatele bune pe produsele comerciale. Undeva pe cubulețul din drepta jos văd mici logo-uri de aplicații care semnaleaza probabil formatele în care poți exporta imaginea rezultată apariția iminentă a altor versiuni Express (vezi comentariul lui “dt”) : Illustrator, Dreamweaver, Flash, Acrobat, InDesign:

Adobe nu este la prima ispravă de acest gen, ei lansând Premiere Express acum ceva vreme, este drept nu ca și aplicație de sine stătătoare ci pe post de modul de editare video la site-uri precum YouTube Remixer. Încet dar sigur produsele software pe care le credeam solid înrădăcinate pe PC se mută pe Internet, este doar anumită o firmă din Redmond care “se prinde” ceva mai greu …

Într-o caldă atmosferă de haos, anarhie și bere s-a desfășurat prima ediție a întâlnirilor Wurbe (numele probabil se va schimba) cu geekși despre geekși, pentru geekși. Furăm 12 persoane: freelanceri, adobiști, sliceri și diverse. S-au purtat discuții multithreaded despre o multitudine de subiecte mai mult sau mai puțin tehnice. De la inutilitatea standardului HTML 5 sau frigul din Letonia și până la dilema dacă programatorul extrovertit este un programator care se uită la pantofi dar se exprimă prin viu grai, ori pur și simplu este un personaj imaginar. Probabil că pe viitor ar fi funny ca întâlnirile să aibă anumite teme de genul “Web2.0 în România nu este cu doi și punct, ci este doar zero – și ce e de făcut” sau “Vista te urăsc din inimă, cor omagial”.

și baieți îmi pare rău că v-am stricat media de vârstă dar să știți că și IT-știi la peste 30 de ani mai programează. Ba unii chiar în Python, jython și alte “exotisme”.

Așteptăm tura a 2-a, undeva unde berea este mai ieftină și la volume normale eg. 500 ml.

Nota bene pentru participanții care citesc: adresa pe care o uitasem este High Scalability. Util dacă vrei să-și faci o idee despre arhitectura unor site-uri de trafic foarte mare precum Flickr, MySpace, Mailinator, Wikipedia, PlentyOfFish …

Apropos de campania Logan pe bloguri, calcul scurt și simplu, văd ca nu se aruncă nimeni așa ca scot caietul cu pătrățele. 5000 EUR o lună la 30.000 de afișări/zi face suma nerotundă de 5.5 EUR CPM. Ceea ce este o valoare … interesantă. Cam jumătate ajunge probabil în buzunarul blogerilor, după ce scazi agenția, logistica & whatnot. Zoso la începutul anului avea cam 10.000 pagini/zi, acum probabil undeva în jur de 13-14.000. Cu ajustarea la jumătate si pornind de la premisa că distribuția se face proporțional cu traficul, asta inseamna ca luna asta Zoso îți ia partea leului de 1000-1150 EUR (impozabili, pentru că trec printr-o firmă). Bravo, frumos pentru un blog.

A doua chestie mică-mititică este că în moment ce scriu această știre “blogurile fetelor” de pe logankissfm sunt lejer căzute. O fi de la trafic prea mare sau le-a făcut un glumeț o nebănuită pe WordPress ? Mister…