Archive for Octombrie 2008

Sunt site-uri cărora recesiunea le priește de minune. Printre acestea, LinkedIn – rețea de socializare profesională – probabil singura astfel de rețea care merită să supraviețuiască pe termen lung pentru că aduce valoare socială și nu doar consumă vremea cu inutilități. » mai mult…

Bloglines împlinesc în curând 4 ani de când au fost achiziționați de ask.com contra 10 milioane USD. Din nefericire, sunt vizibil pe ducă:

Zic asta și pentru că recent am trecut și eu la Google Reader, după săptămâni de ezitări. Problemele tehnice din ultima vreme pe care le-a înregistrat Bloglines au cam pus capac … Reader încă mă enervează în multe privințe dar am ales dintre cele 2 rele pe cel mai mic. Hmmm … asta mă duce cu gândul la alegerile de la noi.

Personajele negative devin pozitive și viceversa. Oamenii devin supereroi cu o simplă injecție. Decedații reapar în serial sub acoperirea unor explicații străvezii. Răsturnări de situație cusute cu ață albă. Această a III-a serie este destul de lamentabilă. S-a ajuns undeva foarte departe de începuturi și eu unul m-am cam săturat de acest serial. Singura chestie interesantă este site-ul Pinehearst.

Microsoft Azure este o platformă de construit servicii “in the cloud” situată undeva între Amazon AWS (o colecție de servicii relativ independente) și Google App Engine (soluție integrată, cu limitările de rigoare). Succesul în rândul programatorilor pe platformă Windows (și mă refer în special la lumea ASP.Net) nu va întârzia să apară. Am văzut un demo în vară la “echivalentul SimpleDB” iar nivelul de integrare cu Visual Studio este impresionant. Desigur mai e ceva până ca oferta să devină sexy și pentru cei care acum scriu într-o veselie site-uri pe LAMP – adică majoritatea dezvoltatorilor de site-uri la ora actuală. Pentru asta trebuie să vedem și niște prețuri.

» mai mult…

More sex. More drugs. More rock’n'roll. Cum poți da greș cu rețeta asta ? Poți. Include bloguri, Guitar Hero, poante cu Facebook și Mac-uri pe mese și gata. Și totuși oricât de multă publicitate înghesuie în serial, oricât de mult “cool” clișeizat bagă, oricât de multe glumițe nelalocul lor cu substrat “chimic” – rezultatul este bun. Alert, amuzant, obraznic. But – kids, don’t try this at home …

De vreo 20 de anișori AC/DC scot albume din care cam jumătate de piese sunt umplutură – bune de rașchetat parchetul sau ca generice de telenovele. Ascult Anything goes și am senzația că undeva în matrice s-a produs o alunecare cumplită. Noroc de-un Decibel ,un Rock’n'Roll Train, îmi mai vine inima la loc. Uf.

Încă un sound de album mucificat cade victimă în loudness war, doar ca de data asta nu-i lălăiala lui Lilly Allen. Sunt chiar cei de la Metallica, în plină reîntoarcere la rădăcini (Justice, Metallica). Mie-mi place fie și numai pentru faptul că mă face să mă simt cu 20 de ani mai tânăr. Holy crap, 20 de ani !

Istoria întreagă a scam-ului practicat de GoDaddy se regăseşte pe blogul colegului meu Mihai Corlan. Care povesteşte cum pornind de la un blog găzduit pe un cont de 7$ se poate ajunge la o factură de aproape 7000$ pentru “depăşire de quota”. Fără nici un fel de avertisment prealabil.

Frumos.

LATER UPDATE: Corlan a învins GoDaddy ! Cu pile, desigur.

Sad guys on trading floors este blogul care surprinde cel mai bine spiritul lunii octombrie 2008. Şi probabil al multor luni ce vor urma …

Aştept de o lună o comandă mai mare de pe DM.ro. Trebuie să vină săptămâna curentă dar “au apărut probleme de aprovizionare” – asta în condiţiile în care am plătit deja un avans. Alt magazin online tocmai mi-a anulat o comandă la un produs aflat teoretic în stoc la ei pe site (“Regretam inconvenientul creat prin indisponibilitatea produsului (-lor) comandate. Dorim sa va asiguram ca facem toate eforturile pentru extinderea numarului de produse aflate in stocul ElectroFun.“) Meh, sunt convins că fac toate eforturile necesare. Singurii care par că se mişcă sunt cei de la PCGarage, să vedem dacă îmi vin mâine produsele aşa cum au promis la telefon – şi la preţul la care le-am comandat care este cu vreo 10-12% sub preţul de astăzi.

» mai mult…

avatar Sunt Adrian Spinei, lucrez în industria software din România de aproximativ 12 ... primăveri, bloghez din iunie 2003 iar din 2007 elucubrez aici în limba română. Pentru întrebări, invective și spam felurit adresa mea de email este aspinei [arond] yahoo.com.
Feedburner feed circulation icon
Am scris recent HotnewsRo Reader pentru mobilele cu Android - cititor specializat de știri de pe hotnews.ro