Archive for Septembrie 2010

M-a impresionat măiestria cu care Newsweek reușesc să te pună chiar în mijlocul evenimentelor din Chile, unde 33 de mineri vor fi legați de suprafață doar prin niște găuri de foraj (boreholes?) de 7-8 cm diametru. Și asta vreme de câteva luni până când echipele de salvare vor ajunge la ei. Nu-ți trebuie decât o foarfecă și un pic de imaginație.

mineri_Chile

Modalitatea chinezească de a pune stickere pe dispozitivele cumpărate din magazinele lor este foarte prietenească și relaxată. “Doriți să fie autentic Microsoft? Sigur, aplicăm acum holograma.” “Vreți FullHD? O secundă, se rezolvă.” “Dolby 5.1 sau THX? La alegere.” “ATI sau nVidia, cum sa fie?” “Intel sau AMD, care va place mai mult?”

Chinezesti

[Sursa: Jan Chipchase]

Am găsit o hartă foarte interesantă pe site-ul conferinței Web2.0 Summit. Zonele de influență din Internet sunt reprezentate în maniera jocurilor de strategie, cu puncte care trebuie cucerite și campaniile de rigoare. Mi se pare totuși un pic cam forțată centrarea pe Google, care apare ca unica putere aflată  în expansiune. » mai mult…

Anul trecut am aberat un pic despre cum cititul pe marginea piscinei s-a transformat în mod firesc în ascultat de podcast-uri și audiobook-uri. Iar dacă atunci făceam elogiul MP3 playerului, acesta a fost îngropat definitiv în 2010 de către telefonul mobil. Cred că s-a ajuns la punctul acela de cotitură (sweet spot zic americanii) în care funcționalitățile de audio player ale mobilelor moderne sunt suficient de avansate, de multe ori mai bune decât a majorității MP3 playerelor de pe piață. Asta te ajută să treci cu vederea autonomia de cele mai multe ori mediocră. Pur și simplu este ok să-ți încarci mobilul în fiecare seară ca să scapi de căratul a 2 gadgeturi în buzunar în loc de 1. Pe de altă parte, “convergența device-urilor” nu se confirmă în condițiile în tabletele vor necesita buzunare din ce în ce mai mari și incăpătoare. Dar, divaghez. » mai mult…

Pașapoarte. Pașapoarte de calitate, cu toate elementele de securitate necesare pentru țări din Europa Occidentală, pentru SUA, Canada, Brazilia și nu numai, la prețuri modice între 650 și 1000 USD. Se recomandă folosirea unei fotografii proprii cu datele unei persoane reale, pentru mai mult realism. Transportul este – desigur – gratuit. La fel, mâncarea și cazarea pe un număr de ani depinzând de la țară la țară.

[Via: F-Secure blog]

La împlinirea a 4 ani de Adobe România, Alexandru Costin scrie pe blogul MyAdobe o postare kilometrică despre toate lucrurile care au făcut ca ultimul an să fie extraordinar pentru campusul din București.

Fără ;tldr vă rog. Citiți, pentru că merită.

Pentru că avem nevoie de funcționalități inovative pentru a transforma fotografiile din anoste în atractive, iată ce ne va oferi în curând Photoshop :)

avatar Sunt Adrian Spinei, lucrez în industria software din România de aproximativ 12 ... primăveri, bloghez din iunie 2003 iar din 2007 elucubrez aici în limba română. Pentru întrebări, invective și spam felurit adresa mea de email este aspinei [arond] yahoo.com.
Feedburner feed circulation icon
Am scris recent HotnewsRo Reader pentru mobilele cu Android - cititor specializat de știri de pe hotnews.ro