Pentru articolul precedent dati click aici.

Reiau seria statisticilor extrase din anunturile postate pe Bestjobs. In acest articol vom discuta despre ce s-a intamplat in luna martie, crawlerul ruland pe data de 2 aprilie. Din diverse si varii motive, nu m-am putut ocupa pana astazi…

Iata pe scurt metodologia, pentru mintile iscoditoare care ma banuiesc ca scot cifrele din burta:

  1. se extrag de pe site toate ofertele valabile la data rularii scriptului
  2. se parseaza textul din paginile descarcare si se agrega datele precise gen angajator, locatie, numar de candidati. De notat ca pana la expirarea anuntului numarul de candidati va continua sa creasca. Cum pe noi ne intereseaza mai mult trendul, pornim de la premisa ca eroarea pe numarul mediu de candidati (pe care o estimez undeva la 10-15%, dar am de gand sa o si masor de cateva ori) se va compensa prin diferenta dintre rezultatele de la o luna la alta,
  3. se numara toate cuvintele mai mari de 3 litere din diferite sectiuni ale articolelor. Cu ajutorul unui dictionar de sinonime ad-hoc, acestea se cumuleaza si se efectueaza un clasament din care voi retine primele 10-15, dupa “pohta” inimii mele. De aceasta data nu am mai scos cuvantul “experienta” el apare firesc primul in top. Am considerat ca este relevant ca si proportie fata de celelalte cerinte ale angajatorilor.

Cateva raspunsuri la comentariile de data trecuta si la ce am primit pe email. Da, am sa pun termenii in romana si voi pune cuvintele in engleza ca sinonime, desi “englezismele” sunt majoritare in anunturi. Da, o sa apara – candva – si un site dedicat cu rezultatele de la mai multi publisheri de joburi. Dar o sa fie intr-un context mai special si hush, hush – nu avem voie sa vorbim despre asta mai ales ca pana in iunie nu cred sa am timp sa ma ocup serios fiind prins cu altele. Remarcile privitoare la calitatea anunturilor si a candidatilor sunt corecte. Dar studiul meu este unul pur cantitativ: eu numar anunturi, candidati, cuvinte. Las judecatile de valoare oamenilor mai calificati, din domeniu.
Iar daca ati avut rabdare sa cititi pana aici:

trend_042007.jpg

Piata s-a mai racit un piculet in martie, cel mai vizibil este pe domeniul de Software/Tehnologii, unde scaderea numarului de joburi postate se reflecta in cresterea numarului mediu de candidati pe job. Ca si procentaj, la hardware sunt cu 15% mai putine joburi si cu 2% mai multi candidati pe job, iar la software avem 10% mai putine joburi si 14% (!) mai multi candidati pe job, in martie fata de februarie.

Cine sunt angajatorii cei mai “infometati”:

ang_sw_032007.gif

Foarte interesant, pe software Oracle are un apetit de nestavilit si mareste mult diferenta intre ei si locul 2. Informatia pe care o am cum ca Oracle au fost destul de loviti de campania de recrutare Monster pentru Praga este probabil reala. Doamnelor si domnilor de la HR Oracle, va rog din suflet sa angajati mai putini oameni ca-mi faceti graficul ilizibil :D Intrari noi in top: Intrarom (echipamente telecom si proiecte sw de profil, actionariat grec), Infineon (microelectronica, la fel ca si Freescale) si Euris. Cine este Euris ? Este o firma franceza, mica, de dezvoltare software pentru industria farma, care posteaza in disperare anunturi de angajare pe ASP.Net. Probabil duplicate. Este si asta o metoda de a intra in top.

ang_hw_032007.gif

Oracle trece pe locul 1 si la hardware, dubland aproape numarul de oferte fata de luna precedenta. Interesant. Flamingo iese din top, au reusit probabil sa-si angajeze oamenii din februarie, in schimb intra I-Play direct pe podium. Este o companie recent implantata in Romania care se ocupa de dezvoltarea de jocuri pentru telefoanele mobile. Dintr-un motiv care imi scapa, posturile lor au fost in martie postate la sectiunea hardware, iar acum in aprilie le revad la software. Doua cuvinte despre Microchip Technology. Ei sunt o firma americana (HQ in Arizona) axata pe informatica industriala, dezvolta produse bazate pe micro-controllere si vad ca sunt cotati pe NASDAQ unde se comporta binisor de la o vreme incoace. Romsoft apar de 2 ori, nu este o greseala de grafic, chiar sunt inregistrati de 2 ori in Bestjobs. N-am idee de ce.

ang_mng_032007.gif

M-am aventurat la un grafic similar pe aria de management, dar nu stiu sa-l interpretez deloc. Vad unul dintre big4 care are foame de manageri. Sistec SBSol apar din nou in top ca si la software, de ce numai ei stiu. Poate se indura un “insider” sa ne spuna doua-trei cuvinte in comentarii despre proiectele grandioase pentru care se recruteaza in disperare la Sistec.

Am ajuns la momentul mult asteptat de unicul cititor care a avut rabdare pana in acest punct al articolului. Felicitari, cititorule unic, cat pe-aci sa ma pierd si pe mine pe drum. Vrei sa afli care sunt cele mai cerute abilitati profesionale ? Ce vor angajatorii romani de la candidati pentru ca acestia sa corespunda posturilor vacante ? Ei bine:

req_hw_032007.gif

Pe hardware, in mod ciudat dispare diploma din topul cerintelor, in schimb urca masiv “windows” care acum cumuleaza in lista de sinonime xp, vista si exchange. In acest tip de joburi e mai important sa stii “oracle” decat sa ai “permis” sau sa arati “disponibilitate”. E bine de stiut. Next, software:

req_sw_032007.gif

Si in aprilie, daca stii SQL, Java, engleza, ai notiuni de programare web, ai mirosit un Oracle si posezi nitica experienta esti boier in zona de Software. Aferim !

Cele mai dorite joburi dintre cele active la inceputul lunii aprilie sunt:

Sincer vorbind, cred ca ar trebui o sectiune speciala pentru joburile de tip “operator” care nu au de ce sa se califice la sectiuni precum IT Hardware si IT Software. Nu mai pomenesc de relevanta mediei de candidati/anunt pe aceste sectiuni in conditiile in care asemenea posturi aduna sute de CV-uri de postulanti.

Ati remarcat desigur lipsa statisticilor geografice din studiul meu, deoarece acestea apar in Bestjobs Index. “Placintile” ar arata la fel de frumos ca la mine daca ar folosi si ei o versiune mai recenta de Excel. Detalii, detalii …

Scurta, ca sunt pe fuga… Noul site sport.ro are multe lucruri bune, printre care si SEO ca la carte a URL-urilor. La URL-urile stirilor insa cred ca s-a exagerat, exemplu:

http://www.sport.ro/stiri/5864/Wrestling/Box/Handbal/Atletism/Volei/Rugby/Gimnastica/
Baschet/Local-Kombat/K1/Formula-1/Tenis/Sporturi/Show/Cupa-Romaniei/Liga-1/
Liga-2-Seria-1/Liga-2-Seria-2/Fotbal-Intern/Nationala/Germania/Franta/Spania/Italia/
Anglia/Campionate-externe/Stranieri/Cupa-U/
Ronaldinho-va-construi-doua-stadioane-in-Brazilia.html

Ca user, poate nu observ. Ca SEO-ist, mi se ridica parul in cap de nervi. Ca IT-ist am notat ideea, e de mare angajament, ma duc sa-mi mai pun o cafea. Tare.

Mari succese in aceasta minunata zi de vineri 13 !

Update: s-au miscat repede baietii, iata ce imi afiseaza acum Firefox pe pagina cu pricina:

nicetry.gif

Uhhh … pardon ?

Update2: au reparat rewrite-ul in cateva ore. Bravo, joc de glezne frumos. Au sters si “sdfsdf”-urile de pe pagina cu Ronaldo. Mai ramane sa armonizeze verdele cu portocaliul si s-au scos.

Acest articol este o continuare a studiului meu de la inceputul anului privitor la resursele umane in domeniul Software/Tehnologii. De aceasta data, pentru ca statisticile se intind pe 3 luni si pe 3 domenii distincte, putem discuta de evolutie, de trend. Dupa cum o sa remarcati, piata incepe sa se dezmorteasca, in special in zona IT software. Avem mai multe joburi dar si mai multi candidati pe post. Alte comentarii nu am, voi lasa imaginile sa vorbeasca in locul meu, iar la final vom discuta despre metodologie, problemele constatate/care mi s-au semnalat cat si posibilele solutii. Iata asadar evolutia numarului de anunturi si de candidaturi/anunt, cuvintele cheie cele mai folosite, topul angajatorilor si topul geografic al joburilor:

trend_032007.jpg

reqs_hw_022007.gif

reqs_sw_022007.gif

geojobs_022007.gif

angajatori_hw_022007.gifangajatori_sw_022007.gif

Am folosit ca de obicei anunturile de pe Bestjobs, asa se explica lipsa lui Monster din topul angajatorilor. Studiez in ce masura pot agrega statisticile de pe mai multi furnizori online de servicii de personal. Imi este insa clar ca, daca voi face acest lucru, nu va mai fi posibil sa rulez scripturile de pe masina mea de acasa, ci de pe un server dedicat, care va sta probabil in spatele unui site web. Statistica priveste numarul de posturi active la sfarsitul unei luni si nu numarul de posturi publicate intr-o luna, este deci posibil ca o parte dintre anunturi sa fie numarate la doua luni consecutive.

Numarul mediu de aplicanti/anunt este mai mic decat cel real/final deoarece pana la expirarea anuntului un numar sporit de persoane vor postula. Pentru a avea o metrica mai buna, ar trebui sa public cifra extrasa dupa expirarea anuntului, cu alte cuvinte sa extrag din nou datele la cel putin o luna de la publicare si sa recalculez. De exemplu, media de aplicanti din februarie nu o putem sti cu adevarat decat prin aprilie.

Da, stiu ca am ignorat categoria Internet/New Media, care mi se pare o categorie absolut artificiala. Majoritatea anunturilor postate acolo sunt postate si pe alte categorii.

Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, iata ca bonus joburile cu cel mai mare numar de aplicanti din perioada decembrie 2006 – februarie 2007, pe cele 3 categorii studiate in acest articol :

  • La Software/Tehnologii BusSol cauta un responsabil continut site, cu nivel de studii liceale, care sa lucreze de acasa 40 de ore in orar flexibil si sa fie remunerat 300 RON/luna. Au aplicat 449 de persoane.
  • La IT/Hardware este inca activ postul de director de vanzari la British Wireless, se cer studii superioare, cunostinte de baza IT/comunicatii wireless si “sclipire de inteligenta in ochi”, se ofera 400 EUR salariu de baza si comision “pana la 1000 EUR/luna”. Au aplicat 674 de persoane pana in acest moment.
  • La Management/Consultanta anuntul cel mai de succes este tot pe zona IT, anume un hibrid intre secretara si operator Internet. Se cer cunostinte de Internet, cautare online, nitel HTML, studii liceale – se ofera “bonusuri”, “gratuitati” si “excursii”. 1254 de doritori s-au asezat la coada la acest anunt.

Noul site al Romaniei Libere este lansat la o distanta temporala relativ mica de varianta precedenta, cea “AJAX-ificata”. Elaborata cu ajutorul firmei Zitec, noua formula (aparuta odata cu facelift-ul variantei de hartie) renunta la incarcarea dinamica de elemente in pagina si deci la AJAX. Orlando sustine ca este o mutare buna din punct de vedere business, pentru ca un site este in genere evaluat prin numarul de vizitatori si de pagini vizualizate, care sunt mai mici la o publicatie care isi afiseaza articolele cu AJAX. Contra-argumentele ii apartin lui Vivi, care – la lansarea versiunii care invinge orice grasime – a sustinut pe buna dreptate ca nimic nu te impiedica sa pui reclame si tag-uri de statistica in codul extras cu AJAX. In viziunea lui Vivi, marele castigator era utilizatorul care se bucura de o ergonomie mai buna. In background, si Google iesea un pic mai parfumat, ca mare pontificator al buzzword-ului AJAX.

Parerea mea este ca Orlando are dreptate. Nu este vorba numai de criteriul de business. In momentul in care in codul adus dinamic cu AJAX incepi sa arunci publicitate, taguri de statistica si diferite alte povesti toata treaba incepe sa miroasa neplacut. Ce rost are sa aduci cu AJAX 70-80% din continutul informational al unei pagini destinate vizualizarii publice ? Ai putea la fel de bine sa incarci pagina “clasic” si sa eviti balciul. AJAX isi are rostul cand vrei sa dinamizezi bucati mici de pagina, cu continut foarte fluid: mesaje in timp real, update-uri de preturi la o licitatie, situatia unui stoc foarte dinamic sau informatie specifica unui utilizator ori unui profil. Atunci cand un apel iti modifica prea multe elemente in pagina, este momentul sa-ti pui un semn de intrebare. Se vede treaba ca la RL si-au pus semnul de intrebare si bine au facut.

Un singur comentariu am de facut, legat de optimizarea pentru motoarele de cautare. Exista rewrite, exista si inainte, URL-ul este bine construit, bravo – e minunat. Dar, atunci cand toate articolele au titlul de pagina HTML “Romania Libera: editia online” si cand meta-tagul “description” al fiecarei pagini este identic si anume “Editia online a ziarului Romania Libera” nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca pe Google toate paginile sunt cam la fel descrise, si anume irelevant, plus un bonus de incoerenta de la versiunea precedenta:

rl_google.jpg

Observati ca saracul robot Google incearca sa extraga ceva informatie relevanta din primele cuvinte intalnite din pagina si ne serveste sistematic texte precum “Editii regionale – Bucuresti – Moldova … – RSS”. Nu cred ca trebuia sa exemplific eu, e de bun simt sa scrii un titlu si o descriere in HTML daca vrei ca lumea sa dea click atunci cand un rezultat de pe site-ul tau apare pe Google. In plus, e banal de implementat.

Alte problemute au mai mentionat si cei care au comentat pe thread-ul lui Orlando, nu insist. Eu mai am de intepat doar o mica buba legata de design. Este vorba de reclama din divul “reclama_continut_detalii_articol”, acel patrat maricel care vrei nu vrei trebuie sa se afiseze la 600 de pixeli mai jos de titlul articolului. Atunci cand articolul este mai scurt – si se intampla nu foarte rar – reclama cu pricina este singurica si aiurea pe un mare dreptunghi alb, imediat plasat dupa text. Poate face cineva ceva in acest sens. Sau, nu.

Ca si concluzie, orice am spune site-ul RL a progresat enorm fata de cel de acum aproape un an. Uitati-va numai la diferenta dintre pagina radacina, este clar ca sunt oameni care au priceput miza online-ului si au dorit sa investeasca munca si timp in imaginea ziarului pe Internet. Ce diferenta enorma in bine:

rl2006_2007.jpg

In incheiere, cateva remarci cu dedicatie pentru “baietii de la tehnic”. Mandriva Linux kinda sucks, dar gusturile nu se discuta. Cred. Ceea ce ma deranjeaza pe mine cel mai tare este ca in anul de gratie 2007 mai sunt site-uri Apache care nu au activat mod_gzip-ul si risipesc “cu gratie” banda de Internet atat a ziarului cat si a cititorilor. Banuiesc ca este doar o omisiune care se va rezolva cat de curand.

Am zis.

Fara prea mare tamtam, doar un email la abonati, noul site Bloombiz versiunea v2.0 a fost lansat in aceasta saptamana. Ca prim efect, se vede pe trafic.ro ca le-a scazut numarul vizitatorilor cam cu 30%. Asta, dupa cum usor ne putem da seama, nu e chiar foarte bine. Si totusi.

bloombizv20.jpg

Noul design arata bine. Au reusit sa puna chiar mai mult albastru si verde decat am eu pe blog, ceea ce nu poate sa fie decat benefic. Toate acestea, intr-o asezare in pagina care utilizeaza eficient spatiul, care arata foarte modern si foarte “web 2.0″. Pana acolo insa, lipseste o caracteristica definitorie a site-urilor de noua generatie: AJAX. “Domnul AJAX” nu raspunde la apel, exista insa o explicatie foarte simpla. S-a folosit CMS-ul ContentSpeed de la Ealliance Solutions, care CMS este destul de “clasic” si nu a apucat inca sa integreze elemente dinamice AJAX. Poate, la urmatoarea versiune. Nu c-as fi foarte horny dupa site-urile care folosesc AJAX fara ca sa fie neaparata nevoie…

Sa vedem ce ne mai ofera “noul” Bloombiz in afara de un redesign decent ca aspect, dar table-based (stiu, stiu, baieti, e de la ContentSpeed – si totusi). Noutatea consta in posibilitatea de a crea conturi de utilizator, care se pare ca ne ofera functionalitati “absolut revolutionare”. Deocamdata doar 2 (mai mici ?), pentru ca restul de 4 butoane din meniul personalizat sunt comentate in codul HTML.

bloombiz_src.jpg

Iata asadar ce s-a implementat in release-ul curent.

Stirile mele” este un agregator de RSS destul de primitiv. In linii mari merge, dar are inca bug-uri. Mi se pare ultra-frustrant ca trebuie sa te abonezi la o categorie intreaga de feed-uri, pentru ca ulterior sa te dezabonezi selectiv de la cele care nu te intereseaza. Interfata de selectie a feed-urilor necesita in mod evident sa mai fie lucrata. Nici redarea continutului feed-urilor nu este ferita de probleme. Nu stiu cui trebuie sa multumesc pentru includerea blogului Netuality in lista default de la vasta categorie “Tehnologie si Comunicatii”. Ce-i drept, din cei 105 de utilizatori care teoretic s-au inscris la feed, doar vreo 5 au si vizitat blogul in mod efectiv.

Afaceri” este o sectiune cel putin inedita: conceputa ca un fel de catalog de firme (“director de companii” cum spun cei de la Vodanet), in care se aglomereaza de-a valma prezentari de produse, servicii, reclame si anunturi de angajare fara a se diferentia in vreo sub-categorie. Singurele categorii ale catalogului sunt cele axate pe tipul de activitate, ce pare inspirat din lista activitatilor din camerele de comert. Nu exista insa nici o metoda de a diferentia genurile de anunturi sau de a face o cautare dupa cuvinte cheie. (exista – acum ? – si separare pe tipuri si search) In zona din stanga ecranului plutesc titlurile de la o serie de anunturi selectate dupa criterii necunoscute, si partea amuzanta este ca “data crearii” este diferita intre cea afisata efectiv in continutul anuntului. (l-au rezolvat si pe-asta) Concluzia: mai e mult de gandit si de lucru. Si luati-o ca sfat de om batran, daca ma citeste vreunul din echipa, nu lasati link-uri la liber in anunturi pentru ca aceasta sectiune se va transforma intr-o oribila viermuiala de spam. Trebuia pus macar un nofollow, ceva, orice, pleeeease.

Cele 4 sectiuni deocamdata lipsa dar comentate in codul HTML sunt: “Cluburi”, “Reteaua mea”,”Portofoliul meu” si “Parerea mea”. Linkurile chiar functioneaza, iar la paginile cu pricina putem intrezari :

  • blogurile utilizatorilor, organizate in grupuri (deocamdata toate link-urile duc spre blogurile de pe ele.ro)
  • social networking (socializare cu fosti colegi de scoala/facultate/serviciu si o excelenta modalitate pentru oamenii de marketing sa ne serveasca reclame susceptibile sa ne intereseze)
  • un simulator de investitii pe bursa sau in fonduri mutuale, conceput ca un joc
  • nu m-am prins ce vor cu sectiunea “Parerea mea”.

Parerea mea este insa foarte bine conturata. Un alt proiect lansat neterminat din motiv de presiune si deadline, urmand sa fie finisat ulterior. Desigur – sa nu fac pe inocentul – am avut si eu in cariera parte de acest gen de proiecte, ca orice IT-ist care are mai mult de cateva luni de munca la activ. Ceea ce este insa trist este ca in Romania foarte rar vezi proiecte care sa fie lansate impecabil. Totul trebuie sa fie facut repede, ieftin si sa aduca bani acum, acum, acum. Pana a ajunge insa la succesul scontat, pe bloombiz.ro mai este de luptat.

Maine, o noua zi, o noua aventura prin jungla bizara a Internetului romanesc.

avatar Sunt Adrian Spinei, lucrez în industria software din România de aproximativ 12 ... primăveri, bloghez din iunie 2003 iar din 2007 elucubrez aici în limba română. Pentru întrebări, invective și spam felurit adresa mea de email este aspinei [arond] yahoo.com.
Feedburner feed circulation icon
Am scris recent HotnewsRo Reader pentru mobilele cu Android - cititor specializat de știri de pe hotnews.ro